De ce „dinainte"

I · cuvântul care se bâlbâie

„Înainte", spus de patru ori

Sapă în „dinainte" și cade strat după strat — și fiecare spune, în fond, același lucru:

Trei cărămizi spun „înainte": de, ab, ante. Iar ab — „de la, din" — e chiar de-ul din deviză. Așa că „Vine de dinainte" nu e o lozincă lipită pe proiect: e scrisă înăuntrul cuvântului. El înseamnă deja „venind de dinainte".

Numele proiectului își spune singur rostul.

II · fruntea

Partea care merge întâi

Sub ante stă un os indo-european: *h₂ent-, care nu însemna „înainte", ci fruntea — partea din față. Cea care intră prima în încăpere. De aceea „a fi înainte" și „a fi în frunte" sunt același gest. Iar înaintaș e deodată strămoșul (cel dinaintea noastră în timp) și deschizătorul de drum (cel dinaintea noastră în spațiu). Exact ca o piatră: vine dintr-un trecut real și merge înaintea ta mai departe.

III · o axă

Înainte — și împotrivă

Din aceeași frunte cresc doi frați: latinescul ante („înainte") și grecescul anti („împotrivă"). A merge întâi și a te pune în față — același gest, două suflete. Așa că „dinainte" nu e o monedă, ci o axă, cu două brațe: unul care întâmpină, altul care osândește.